05 Decembrie 2017Sursa: IPJ TULCEA

Buletin de presa din 5 decembrie 2017

Acțiuni de combatere a evaziunii fiscale                                               

În perioada 30.11.2017 - 03.12.2017, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au desfășurat acțiuni pe raza municipiului Tulcea, pentru prevenirea şi combaterea actelor de contrabandă și evaziune fiscală, verificarea legalității desfășurării activităților în unitățile de alimentație publică, comerț stradal şi comercializarea produselor agroalimentare.

Polițiștii au verificat 15 societăți comerciale, fiind aplicate în urma controalelor 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei.

În cadrul acțiunii au ridicat în vederea confiscării suma de 296 de lei, care nu a putut fi justificată.

Acțiunile polițiștilor privind combaterea criminalității economice vor fi continuate și în perioada următoare.

  •  

 

 

Autoutilitară furată din Suedia, identificată rapid de polițiști

La data de 4 decembrie a.c, polițiștii Serviciului Investigații Criminale împreună cu polițiștii Poliției Orașului Babadag au desfășurat o acțiune pe raza localității Babadag pe linia combaterii furturilor și a traficului internațional cu autovehicule furate.

În aceeași zi, polițiștii au depistat o autoutilitară marca Mercedes parcată pe o stradă din localitatea Babadag, care se afla în posesia unui bărbat de 47 de ani, din localitatea Babadag.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că vehiculul figura urmărit internațional, ca fiind  furat din Suedia din luna octombrie 2017 .

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, faptă prevăzută de art.270, alin 1, din Codul Penal, iar vehiculul în cauză a fost lăsat în custodia bărbatului până la finalizarea cercetărilor.