12 Septembrie 2017Sursa: IPJ TULCEA

Buletin de presa din 12 septembrie 2017

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii tulceni

La data de 11 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au  depistat pe raza municipiului Tulcea, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Tulcea, urmărit internațional.

Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni de furt calificat comise în cursul anul 2016 pe teritoriul Germaniei, prejudiciul fiind în valoare de peste 176.700 Euro.

Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi, 12.09.2017, bărbatul va fi prezentat Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Germania.             

*

 

 ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ

Școala și-a deschis porțile, iar copiii au pășit din nou în clase, nerăbdători să își revadă colegii și profesorii.

Prima zi de școală  a decurs fără probleme pentru că polițiștii au fost lângă copii, dascăli, părinți,  iar cei mici au respectat sfaturile oamenilor legii și :

  • au mers spre școală doar prin zone circulate;
  • au stat de vorbă doar cu persoane cunoscute;
  • au evitat să aibă asupra lor obiecte de valoare.

 

 

 

Vă mulțumim că ați respectat sfaturile polițiștilor!