27 Aprilie 2018Sursa: IPJ TULCEA

POȚI DEVENI ȘI TU POLIȚIST

Au început înscrierile pentru examenul de admitere 2018 la cele peste 1.500 de locuri la școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj, cât și pentru cele peste 300 de locuri la Academia de Poliție ,, Alexandru Ioan Cuza,, .

Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la școlile de poliție se pot depune până la data de 15 iunie 2018, iar cererile pentru Academia de Poliție,  până la data de 25 mai 2018.

Înscrierea candidaţilor se face la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea– ServiciulResurse Umane, str. Spitalului, nr.2, Mun. Tulcea,în zilelelucrătoare de luni până joi, între orele 12.00 – 15.00.

 

Pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)       să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b)      să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c)       să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d)      să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, potrivit reglementărilor în vigoare;

e)       să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

f)       să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;

h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară; verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale;

m) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

n) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

            

Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere, forma de învăţământ cu frecvenţă:

  1. să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  2. să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00 (nouă), cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ liceal în state membre ale U.E. în care nu se evaluează prin notă/ punctaj/ calificativ purtarea elevului;
  3. să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

 

Prima etapă de selecţie constă în evaluarea psihologică și examinarea medicală a candidaților.  

A doua etapă  constă în contravizita medicală și proba de evaluare a performanței fizice. Aceste activități se realizează la sediul unităților de învățământ.

A treia etapă constă în examenul de verificare a cunoştinţelor printr-un test–grilă la disciplinele limba română şi limba străină, iar suplimentar pentru Academia de Poliție ,, Alexandru Ioan Cuza,, la disciplina istorie.

Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la școlile de poliție se pot depune până la data de 15.06.2018, iar pentru unitățile de învățământ superior până la data de 25.05.2018.

Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea,telefon 0240/506723, 0240/506700 interior 20113.