12 Martie 2018Sursa: IPJ TULCEA

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR TULCENI, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, polițiștii tulceni au intervenit la 35 de evenimente semnalate prin apelul de urgență 112 și au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale.

 

La data de 11 martie a.c, polițiștii tulceni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Polițiștii au intervenit la 35 evenimente semnalate prin apelul de urgență 112., iar în ultimele 24 de ore au fost constatate 2 infracțiuni de natură judiciară.

Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 101 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 59.385 de lei, dintre care 19 sancțiuni au fost aplicate la Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 4.300 lei.

Polițiștii au controlat 9 de agenți de pază și 4 societăți comerciale pentru verificarea respectării normelor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale.

De asemenea, polițiștii tulceni au desfășurat activități de patrulare în zonele unităților de învățământ din municipiul Tulcea, astfel încât intrarea/ieșirea la/de la cursuri și activitățile din școli să se desfășoare în condiții de siguranță.                                                                            

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale la Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 43.745 de lei.

Au fost constate 2 infracțiuni la regimul rutier, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și a fost reținute 3 permise de conducere.